Cu mâinile legate

Am construit poduri între noi, peste prăpastia pe care o săpai, plină cu noroi.

Am spulberat și zidul ce mi l-ai ridicat în față, de-atâtea ori, cu ochii goi.

Ți-am scris balade și te-am cântat cu patimă și dor.

Am fost în dreapta-ți oricât de mult aș fi simtit că mor.

Te-am luat de mână când hoinăreai pierdut între iubiri cu sufletul tăcut.

Voiam să-ți fiu acasă, dar mă tocai mărunt.

Speram a-ți fi lumină, dar îți eram blestem

Ai venit ca furtuna și m-ai făcut ghem.

O patimă nestinsă

Cu tine am avut infinitul in maini și soare-n păr. Tu mi-ai fost cheia de la ușa nemuririi. Tu mi-ai predat lecția scumpă a simțămintelor eterne. Tu mi-ai arătat Galaxia când eu credeam ca Pământul e totul!

Lângă tine m-am recitit pe mine, m-am desfășurat de toate stupidele protecții in care mă-nfășasem. De tine nu m-am protejat, pe tine te-am primit în sufletu-mi cu asumare si pe-o cruntă trezie. Te-am lăsat pe tine să mă-mbeți, cu dragoste, cu dor, cu dulce apăsare și să-mi pui fluturi albi în păr!

Thisdamnmind

Tu să mă ierți

N-am mai putut să râd de nepăsare, să mă prefac în liniște că nu mă doare.

N-am mai știut cum să mai car supliciul de-a-ți fi alături și de-a-mi fi străin

N-am mai putut trăi așa, tânjind în tinerețe că vom zâmbi unul la altul, dar nu acum, la bătrânețe.

N-am mai știut să-ți caut ochii calzi și mâinile nebune, n-am mai știut nici care-i locul meu in lume.

N-am mai simțit nici o chemare și nici un dor, ci doar un zid. Înalt. Mistuitor.

Tu să mă ierți, c-am vrut să-ți fiu atâtea, c-am vrut să nu mai plec.

Tu să mă ierți, că te-am închis în mine sub atâtea straturi și nu mai știu acum pe unde să te scot.

Tu să mă ierți, că am lăsat să vină ziua asta… în care nu mai pot.

Amoruri cordiale

Am stiut ca vreau s-o vad in fiecare zi dinainte sa fi vazut-o pentru prima oara.

Am stiut ca vreau s-o vad in camasile mele dinainte sa fi vazut cat de bine ii vin ale ei.

Am stiut ca rasul ala colorat si spontan, de copil zevzec, avea sa-mi fie muzica de-acum, ca o piesa pe care o auzi o data si de care nu te mai plictisesti. You never get enough of Dean Martin, or Frank Sinatra.

Cand am luat-o-n brate si mi-am cufundat fata in parul ei, i-am soptit la ureche ca miroase a tinerete, a dorinta si dor.

S-a uitat la mine si parca nu ma privea cu ochii, parca privirea ei venea de foarte departe, dinauntrul ei, cu menirea de a trezi in mine atat pustiul care vrea sa I se cuibareasca in brate intr-o zi ploioasa, cat si barbatul care s-o intregeasca.

Am stiut ca vreau s-o am pe ea, in viata si-n casa. In toate locurile din casa. Am stiut ca-mi trebuie sanii aia care au forma mainilor mele, si buzele alea care au reusit sa dea alt sens saruturilor mele.

Mi-a spus ca face mancare buna, dar as fi vrut mai degraba s-o gust pe ea si sa-mi devina felul preferat. Vreau de acum sa ma trezesc cu ea in brate, nu in gand.

I-am zis..

I-am zis sa nu mai fie golancă și să mă lase odata să-i vad fragilitatea, să-mi dea voie să-i ating si sufletul, nu doar trupul.

I-am zis ca de mine nu se poate ascunde, că-i simt tremuratul si respiratia alerta sub degetele mele..

I-am zis ca langa mine n-are de ce sa-i fie frica, i-am tot zis ca sunt in dreapta ei si nu m-am clintit incă de la prima intersectare de priviri.

I-am zis ca ea poate sa fie zmeu in fața lumii, dar eu o vreau om, asa vulnerabilă, sensibilă si empatică. Eu o vreau asa vulcanică uneori, smiorcăită alteori, eu vreau si vikingul, dar si copilul din ea.

I-am zis că-i vreau buzele alea si când înjură ca un tractorist și când mă sărută cu foc și mă alintă ca pe un puști de 5 ani.

I-am zis că are voie lângă mine să fie stângace sau nehotărâtă, aventuroasă sau leneșă pe canapea.

I-am zis ca lângă mine are voie să fie cum simte și cum vrea ea.

Draga mea frică,

Tu, care-mi esti de atatea feluri,

Tu, care-mi esti de atata timp alături,

Tu, draga mea frică, de moarte, de dor, de singurate, nu vrei tu sa fim prietene?

Nu vrei tu sa ma lasi sa te iubesc o vreme? Sa vezi ce bine e sa fii iubit! Nu vrei sa-mi fii confidenta? Sa vezi ce calda-i increderea! Nu vrei tu sa te umanizezi si sa ne salvezi pe amandoua?

Draga frica, nu-ti mai fie frica! Ne avem una pe alta.

Cand prea te lupti

Dintre toate luptele cea mai a dracu e aia cu tine. Ce-ti faci tu tie e poezie. 

Te transformi frecvent intr-un razboinic turbat si rupi tot prin tine, te sfasii cu unghiile si cu dintii si-ti umpli sufletul de sange. E o durere calda, nu? In numele dragostei ai voie sa ranesti si sa te ranesti. Sau cel putin asa te minti. 

Ti-ai despicat mintea si fiecare gand in milioane de bucati si ai facut mii de scenarii, pe care mai apoi le-ai divizat in alte scenarii mai mici. Imagini tulburi ale unor dorinte care nu aveau niciodata sa devina realitate. Intr-un final n-a mai jucat nimeni in filmul asta.

Te-ai izolat in repetate randuri invinuindu-te de tot ce traiai, sperand sa gasesti raspunsul care avea sa te elibereze, dar odata ce ranile iti erau cicatrizate te tarai din nou si din nou pe campul tau de lupta. Te plangi ca esti ud, dar te tot arunci in mare.

Ti-ai raportat atat de des fericirea la alte persoane incat ai ajuns intr-un final sa-ti legi la gura intuitia care-ti zbiera in cap adevaruri ignorate.

Transformam prea des dragostea in sacrificiu, in compromisuri fara sens, in taceri nejustificate. Transformam prea des promisiunile in obligatii. Platim prea des, pentru iubire, preturi pe care iubirea nu le cere. 

Platim prea des, in nopti amare, dar nu platim iubirea, ci ignoranta de a nu fi observat absenta ei.

De astazi,

De astazi, nu mai sunt cine eram, nu mai am ce aveam si nu mai vreau ce voiam. De astazi, nu-mi mai dau voie sa am ochii tristi, sa am regrete sau sa-mi fie dor. De astazi, ma duc unde n-am mai fost si nu mai caut in ce fac altii vreun oarecare rost.

De astazi ma plimb aiurea, stau prin parcuri si ascult vioara. Vreau sa vad apusuri si sa adorm zambind de astazi.

De astazi, nu mai sunt cine eram pentru ca nu-mi mai permit. Nu-mi mai permit sa repar ranile altora cu bucati din pielea mea. Nu-mi mai permit sa cheltui tinerete, sa dau la schimb iubirea mea pe dor. Nu mai am ani de consumat pe nimic trecator.